Am ieșit din Vault 101 fără ochelari de protecție… mare greșeală. Învățasem la cursul „Leaving the vault“ că trebuie să porți așa ceva, pentru a evita efectele devastatoare ale luminii naturale. După 19 ani petrecuți la lumină de neon, soarele post-apocaliptic m-a orbit pentru câteva momente, însă am reușit să ajung în primul oraș, Megaton, construit de supraviețuitorii războiului nuclear în jurul unei bombe care nu mai explodase. În primul bar, un domn la costum (vădit scârbit de mizeria sclipitoare din jurul său) remarcă instantaneu că nu am legături cu orașul și îmi propune, fără nicio ezitare, să îl rad de fața pământului. E clar… este Fallout. Un joc cu și despre alegeri. Alegeri care influențează totul, chiar dacă nu îți dai seama. Îl refuz, ba mai mult, îl și gonesc cu coada între picioare. După ce beau niște apă ușor iradiată, merg la un atelier decrepit, ca să fac rost de niște haine mai rezistente, gen Mad Max. Viața nu e ușoară în pustietatea din jurul fostei capitale a SUA, așa că salopeta mea de „Vault Loyalty Inspector“ (meserie pe care am avut-o în Vault, obținută automat în urma testului G.O.A.T. – Generalized Occupational Aptitude Test) nu este tocmai bună. Femeia de acolo mă ajută, în schimbul unui „mic“ serviciu: să o ajut să scrie un ghid de supraviețuire. Mai simplu ar fi să o ajut să scape de „singurătate“. Însă nu știi ce boli poți să iei…
Așa că aleg să fac pe cobaiul. Primul pas: unde și cum să găsești mâncare. La supermarket, evident.
Nimic mai ușor. Dau drumul la micul meu radio mobil și, în timp ce ascult „I don’t want to set the world on fire“, îmi fac drum prin peisajul arid. Bethesda Softworks, creatorul jocului, a făcut o treabă excepțională. Lumea din Fallout 3 este imensă și dezolantă. Bannerele de pe fostele drumuri naționale te trimit înapoi în anii ’50, cu mesaje optimiste, de genul „O viață mai bună, într-un Vault“, accentuate de imagini idilice ale unor familii americane. Zona industrială a Washington-ului se distinge în zare, cu mamuți industriali dezafectați și stâlpi de înaltă tensiune prăbușiți printre utilajele acum inutile. Se distinge o fostă lume glorioasă, ajunsă la apogeul tehnologic, distrusă de chiar creatorii ei.
Sfântul Graal din universul Fallout, după care aleargă toată lumea, este G.E.C.K.-ul (Garden on Eden Creation Kit), un obiect științifico-magic care îți permite să îți faci o lume nouă, din praf și pietre, indiferent de gradul de distrugere al planetei. Trece războiul, ieși din Vault (seifurile subterane construite pentru a apăra populația de atacurile nucleare), folosești G.E.C.K. și, în câteva momente, ai în față o suburbie liniștită, cu apă caldă, case mari și electricitate (Atenție! Results may vary!). Deocamdată, mă lupt cu niște hoți la supermarket, pentru câteva conserve de carne. Și îmi caut tatăl, plecat din seif fără să zică nici măcar „La revedere“. Într-un fel, e de înțeles. Viața în Vault seamănă cu cea din Underground-ul lui Kusturica… nimeni nu intră, nimeni nu iese.
Sunt zece ani de când a ieșit pe piață Fallout 2, un Role Playing Game cult, care a schimbat fața industriei și a îndreptat-o, pe moment, într-o direcție mai bună. Încet însă, Hollywood-ul s-a infiltrat și pe piața jocurilor, transformându-le în simple prezentări grafice, cu povești banale, care sunt doar simple scuze pentru a omorî 1.000 de oameni și a arunca în aer clădiri și mașini (sunt însă și multe excepții, fără doar și poate). Fallout 3 a reușit totuși să scape de influențele negative, într-o oarecare măsură. Aici trebuie să gândești. Jocul este un test de personalitate mascat. Caracterul este exact ca tine… tot ce spui, tot ce faci, toul are consecințe. Acțiune și reacțiune, nimic mai simplu.
Desigur, și-a pierdut feelingul „pentiumtrei-esc“, căci ai nevoie de un calculator serios pentru a-l rula cu setările grafice la maximum, însă este destul de „adaptabil“, putând fi jucat și pe PC-uri mai ghinioniste. Tocmai acest detaliu strică un pic Fallout 3. În partea a doua, apărută în 1998, story-ul făca totul… singurătatea covârșitoare a unei lumi căuzte reieșea tocmai din dialogurile magistrale, încărcate cu umor și violență, aluzii sexuale, rasiste și politice. Nu era un joc pentru copii, era ca un film interzis pe vremea comuniștilor. În Fallout 3, grafica tinde să ia fața poveștii, căci îți petreci mare majoritate a timpului hoinărind de unul singur printre ruine.
În orice caz, merită timpul și banii, asta e clar. Cine a jucat Fallout și Fallout 2 ar putea fi ușor dezamăgit, însă tot se va juca, mai mult ca sigur, pentru că – vorba naratorului – war… war never changes.
