Jocul „Prototype“ mi-a adus aminte de multe dintre cărţile scoase prin anii ’90 de editura Ulise – conţinut execrabil, copertă minunată (grafică realizată de întotdeauna acelaşi Valentin Tănase, care sper să fie plin de bani acum). O, geniu de cartier, veţi spune, un mare nimic într-un ambalaj sublim găseşti peste tot în ziua de astăzi, este esenţa modernismului, zidul inconturnabil pus de capitaliştii meschini în faţa omului dezinteresat de politică şi de posibilităţile de a manipula mase, în timp ce rânjeşte sardonic la secretara sa sexy. La care eu nu aş spune nimic şi aş trece mai departe, fiind mult mai interesat de valoarea intrinsecă a unei ţigări Sobranie, decât de orice polemică gnoseologică şi, implicit, epistemologică, prin care rotiţele intelectului meu supradimensionat ar putea fi angrenate într-o mişcare serioasă. Deci, să revenim la lucrurile superficiale cu care mă delectez după ce vorbesc cu Umberto Eco pe messenger şi pentru care (culmea!) mai sunt şi plătit ridicol de bine – jocurile pe calculator! Cum spuneam, „Prototype” este un 3rd person action game ca multe altele, cu o copertă impresionantă pe cutia DVD-ului . De aici s-ar putea înţelege că am cumpărat jocul. Foarte bine, asta e şi ideea. Recunosc că am fost destul de hyped în timp ce se instala jocul, fiind ferm convins că, la cât noroc am, sigur am nimerit o versiune diferită faţă de restul planetei, care să se ridice la nivelul coperţii. Şi chiar am sperat că va fi un joc bun, deşi ştiam (în proporţie de 97,5%) că va fi la fel de insipid şi lipsit de sens ca orice altceva în afară de Syberia şi Knights of the Old Republic. Şi ce să vezi?! Aveam dreptate. Avem un New York lovit de un virus meschin, un supravieţuitor-mutant şi nişte reprezentanţi ai armatei, care nu se prind nici în ultima clipă că eu pot să distrug un tanc cu pumnul meu virusat.
Ca plătitor de taxe şi angajat care trebuie să se defuleze după serviciu, intri în rolul lui Alexander Mercer, un oarecare din NY, care se îmbată şi cade de pe acoperiş, moment în care descoperă cu stupoare că n-a murit. Fără prea multe explicaţii, începi să te baţi cu hoarde întregi de mutanţi şi soldaţi, pe care îi obliterezi elegant cu un arsenal impresionant de obiecte contondente şi nu numai, care îţi ies din mână. Să numim câteva dintre ele: scut, o sabie de neam prost, două săbii de neam prost, o sabie uriaşă de neam prost, nişte ciocane de piatră, un buton X cu care poţi să razi toată planeta de pe harta universului, un buton de rezervă pentru acelaşi plan malefic, lasere pew-pew, nişte… chestii ascuţite pe care le bagi în asfalt şi care ies la 50 de metri distanţă şi omoară orice vrăbiuţă, mutant, elicopter cu tot cu echipaj şi balenă eşuată, plus abilitatea „Oh, shit!“, care este un game over instant, întrucât omoară însăşi viaţa, fiinţa şi nefiinţa şi Alfa şi Omega şi florile din glastră. Vi se pare că m-am cam repetat? Nu-i nimic, exact aşa e şi jocul. Evident, pentru toate cele 100.000 de abilităţi există o tastă, deşi am vaga impresie că am greşit eu undeva şi că, de fapt, „Prototype“ trebuie jucat cu cinci mauşi, trei tastaturi şi un om de rezervă. Aşadar, m-am apucat să memorez 100 de combinaţii de taste, antrenat fiind de la testele de legislaţie rutieră. Desigur, jocul poate fi terminat lejer doar cu tastele Jump şi Punch, deşi ratezi astfel măcelul liric care se naşte din faptul că apeşi F1, Space, Mouse1, G, R, E şi Tab în acelaşi timp.
Singurul cuvânt care îmi vine în minte este mindless fun. OK, sunt două cuvinte. Cam la asta se rezumă un joc în care este imposibil să mori şi în care poţi să sari 500 m în aer şi să arunci cu tancul într-un elicopter, în timp cu mâna stângă îţi aprinzi o ţigară. E şi o poveste pe acolo, ceva cu o conspiraţie şi un experiment eşuat… clasic, old school. Şi pentru cine n-a înţeles încă despre ce este vorba, mai facem un mic efort: oraş şi misiuni ca în Grand Theft Auto, bătaie ca în Prince of Persia, protagonist care aduce cu un inspector Gadget pompat cu steroizi, totul învăluit cu o cârpă furată de pe platoul filmului I am Legend.
Şi, şi… m-a enervat atât de tare încât l-am terminat. x. X.
